Mulţumim din inimă Partidului - Florin Piersic

„Spre sfîrşitul lui martie mă aflam la Cluj, în oraşul copilăriei mele. Jucam „în reprezentaţie“, în cadrul colectivului clujean. După spectacol, drumul de la cabină trecea prin scenă. M-am oprit o clipă în faţa somptuoasei săli goale – şi cu ochii închişi m-am revăzut într-un colţ al balconului, elev emoţionat, vrăjit de chemarea teatrului.
Cît de mult dorea, visam să fiu actor, să transmit din scenă ceva din sufletul, din gîndirile mele, să emoţionez sau să înveselesc publicul. Visul meu s-a împlinit. Absolvind liceul, am reuşit la Institutul de artă teatrală şi cinematografică din Bucureşti. N-au trecut mulţi ani şi iată că azi, actor fiind, îmi pot permite un mic bilanţ: de la Peer Gynt, debutul meu, la Orin – tragicul personaj al lui O-Neil (cel mai recent rol pe scena Naţionalului), cîte roluri frumoase, mari, complexe am avut prilejul să le studiez, încercînd, pe măsura posibilităţilor mele, să le duc la capăt, să le dau viaţă!
În acest bilanţ, n-aş vrea să menţionez numai rolurile jucate; ci locurile, oamenii pe care i-am cunoscut şi care au contribuit şi contribuie la formarea mea ca artist-cetăţean.
Institutul, profesorii – nu doar dascăli ai profesiunii, ci îndrumători ai conştiinţei socialiste –, apoi tînărul şi entuziastul colectiv al teatrului din Piatra Neamţ, la inaugurarea căruia am adus şi eu modesta mea contribuţie, şi, în sfîrşit, evenimentul pe care l-am considerat miraculos, intrarea în colectivul primei scene a ţării (vis cu timiditate nutrit de la balconul Teatrului Naţional din Cluj).
Aud pe colegii mei mai vîrstnici – maeştri ai scenei româneşti – povestind drumul lor, anii grei ai începutului, nesfîrşita figuraţie în nenumărate trupe, pribegia de pe o scenă pe alta...
Drumul meu e scurt şi pare uimitor de simplu. Sînt conştient că acest „miracol“ – împlinirea visului meu – n-ar fi fost posibil fără grija partidului nostru, pe care eu – ca întreaga mea generaţie – am simţit-o şi o simţim clipă de clipă. Să-mi fie permis să amintesc doar cîteva din marile şi frumoasele roluri încredinţate: Alexei din Tragedia optimistă, Iulius Fucik, Rîbakov din Orologiul Kremlinului, Richard din Discipolul diavolului, Val Xavier din Orfeu în infern, Mortimer din Maria Stuart, Rodolpho din vedere de pe pod, Lennie din oameni şi şoareci – ca să nu omit rolurile mici sau mari din dramaturgia noastră originală. De pildă: Toma din Moartea unui artist, inginerul Sorescu din Ştafeta nevăzută şi oţelarul Petre Orşa din filmul românesc „Aproape de soare“.
Lunile trăite în cetatea oţelului – Hunedoara –, prieteniile trainice închegate acolo mi-au dat o mai deplină imagine a vieţii noastre socialiste şi a sensului ei fundamental: munca.
Aş putea să uit vreodată diploma de oţelar, pe care, în chip simbolic, am primit-o din mîna Eroului Muncii Socialiste, oţelarul Ştefan Tripşa? Ea a însemnat şi înseamnă pentru mine preţuirea acordată de muncitorii hunedoreni muncii mele, nu de actor, ci de tovarăş al lor, de tînăr comunist, care munceşte cot la cot cu ei.
Port în suflet o mare bucurie: pe scenă am avut prilejul să întruchipez pe cel mai iubit şi mai luminos reprezentant al mitologiei noastre populare – simbol al vitejiei, dreptăţii şi adevărului: Făt Frumos, iar în film pe Harap Alb!
Micul meu bilanţ de activitate îl dedic cu emoţie aniversării partidului, în rîndurile căruia am cinstea să mă număr.

Florin Piersic
aprilie 1966“